ACUM, când focosul e bun de aprins, iar privirile-aşteaptă semnul solemn,
Acum, care-l naşte pe Apoi cuprins în flăcări de groază, cu pocnet de lemn,
Acum când cuţitul, în os măcinând, îşi simte tăierea şi-al său ascuţiş,
Acum când doar moartea-i în viaţă şi când aduce dezastre pe orice afiş,
Acum când păianjeni ascunși apocaliptice pânze de conspirații ne țes,
când tot ce știam cert dintr-o dată devine abscons, amenințător, de neînțeles,
Acum când pământul, aerul, apa, iubirea pe care le credeam de ajuns tuturor,
Acum când în sfârșit după atâta mers îndelung eram gata și pentru zbor,
Acum, vine un ultim Acum ce ne-neacă în propria barcă cu-al nostru destin
și seacă întreaga fântână-a luminii şi face ca toate să moară din plin,
Acum când un capăt de drum se înfundă şi magic în urmă rămâne doar fum,
mă-ntorc pe jăratec și suflu în scrum, să scot o scânteie, un ultim ACUM !
