Mă așez pe gânduri și plec mereu din mine,
imaginația-mi este fereastră către lume;
istovit revin în trupul ce mă ține,
ancoră ce-mi poartă o formă și un nume.
Am văzut astfel corali făcuți din taine,
abisuri și înalturi scăpate din genuni,
am uitat de lume, m-am uitat pe mine
prin universuri care aici ar fi minuni.
Tot aici în lume trec un nebun cuminte
cuget rătăcit, departe de real,
deși pierdut cum sunt îmi mai aduc aminte
materia din care voiam să-mi fac ideal.
Sunt balon pe care sfoara de amintiri îl ține,
iar văzduhul lacom îl trage în abis,
sunt pământ și-s suflet, durere, fericire,
sunt concretul care se mistuie în vis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu