mi-e sufletul povară
umerii și spatele le-ndoaie
brațele au început să doară
afară bate vânt și este ploaie
nu sunt anii cei ce mă doboară
nu frigul și nici ploaia mă pătrund în oase
un dor nebun în mine dă năvală
dorul de frumosul pe care timpu-l spală
s-au ruinat albastre vise
s-au veștejit grădini cu flori
s-au stins iubiri ce-au fost aprinse
soarele se pierde printre nori
iar zborul
zborul gândului pe piscuri îndrăznețe
a căzut din cerul ce purta condorul
ape-au tulburat oglinzile din zori
și-au spulberat în stropi un trup de tinerețe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu