Lucian Blaga (09.05.1895, Lancrăm, comitatul Sibiu - 06.05.1961, Cluj)

Din cer a venit un cântec de lebădă 

Din cer a venit un cântec de lebădă.

Îl aud fecioarele ce umblă cu frumuseţi desculţe

peste muguri. Şi pretutindeni îl aud eu şi tu.

Călugării şi-au închis rugăciunile

în pivniţele pământului. Toate-au încetat

murind sub zăvor.

Sângeram din mâni, din cuget şi din ochi.

În zadar mai cauţi în ce-ai vrea să crezi.

Ţărâna e plină de zumzetul tainelor,

dar prea e aproape de călcâie

şi prea e departe de frunte.

Am privit, am umblat, şi iată cânt:

cui să mă-nchin, la ce să mă-nchin?

Cineva a-nveninat fântânile omului.

Fără să ştiu mi-am muiat şi eu mânile

în apele lor. Şi-acuma strig:

O, nu mai sunt vrednic

Să trăiesc printre pomi şi printre pietre.

Lucruri mici,

lucruri mari,

lucruri sălbatice - omorâţi-mi inima!

Ghimpii

Eram copil. Mi-aduc aminte, culegeam

odată trandafiri sălbatici.

Aveau atâţia ghimpi,

dar n-am voit să-i rup.

Credeam că-s – muguri –

şi-au să înflorească.

Te-am întâlnit apoi pe tine. O, câţi ghimpi,

câţi ghimpi aveai,

dar n-am voit să te despoi – 

credeam, c-o să-nflorească.

Azi toate astea-mi trec 

pe dinainte şi zâmbesc. Zâmbesc

şi hoinăresc prin văi

zburdalnic în bătaia vântului. Eram copil

Taina inițiatului

Ziua din urmă. Omule, e-adevarat:
din tot ce-a fost
nimic nu s-a schimbat,
rotește sus același pământ.
Dar un cântec s-a iscat în larg,
mare și tainic în larg.
S-ar zice ca sicriile s-au desfăcut în adânc
și din ele au zburat
nenumărate ciocârlii spre cer.
Omule, ziua de-apoi
e ca orice altă zi.
Îndoie-ți genunchii,
frânge-ți mânile,
deschide ochii și miră-te.
Omule, ți-aș spune mai mult,
dar, e-n zadar -
și-afară de-aceea stele răsar
și-mi fac semn să tac

și-mi fac semn să tac..