mi-a intrat în ochi un fir de praf
o așchie mărturie a unui întreg intact cândva
o amintire ce-mi estompează zarea de cearceaf
și mă învață iar a lăcrima
și lăcrimez
tu lăcrimezi
lumea lăcrimează
cu așchii de motive-ntemeiate-n ochi
și-n suflet cu un dor ce sângerează
un bănuit întreg care cândva ne-a spart
unii pentru alții simpli stropi
Marin Oprita: Maestre, ne plângi cu propriile noastre lacrimi trista noastră condiţie efemeră, dar ne trăieşti sublim lacrimile noastre existenţiale, de parcă nu-s decât stropi de binecuvântare peste marea noastră întrebare ancestrală, de când din Unul ne-am văzut făcuţi mulţime şi vieţile la rând ni le petrecem alergând mereu să fim iar Unul în lumină!
RăspundețiȘtergere