zac sub ruinele realității totale
timpul curge șuvoi prin răni ancestrale
oblojind cu zdrențe de trecut paradoxale
pereții lui azi crăpați de umbre nenaturale
cerul cade și el în volburi de nori
năruind cariatide uscate din brațe de pomi
peste liniștea albă gestând erupții de sori
cu răzvrătiri de materie iscate-n ciocniri de atomi
în mintea cuprinsă de aprigi furtuni
realitatea se divide în nesfârșite minuni
din ea se deschid uși cu noi dimensiuni
în care zi purta-mă-voi spre alte genuni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu