o să mă-ntind încet pe umbra mea
în răcoarea-i blândă ca de asfințit
covorul ei de timp abia că l-am cosit
furaj de gânduri pentru vreme rea
poate stând așa voi muri puțin
o veșnicie într-o clipă nouă
camuflată-n sfera stropilor de rouă
pe pleoapa unei frunze de mălin
iar dacă voi visa că-s trăitor
o să te caut iar încă o vreme
urmând instictul tăinuit în dor
în efemerul iubirilor eterne
umbre rătăcite-n marele decor
peste care nostalgia se așterne
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu