Trec așa, agale, prin pliurile vieții,să le răsfir culoarea, sunetul și-aroma,dar nu mai cred demult ce spune axiomacă mersul zile-i scris în ochii dimineții.Zilele-mi încep târziu, după amiază,cutreier solitar muzeele de artă,apoi cu frumusețea fug, s-o facem lată,eludând conștiința ce-mi este dată pază.Bulevarde care fierb de mașini și lumele travesez agale, pierdut și anonim,dar în tot vacarmul mă scot din unanimcu un concert de orgă ce-mi vine din genune.
Îmi irosesc tot timpul, mă irosec pe mine,
trupul bunăoară nu mă mai încape
și-mi las pașii în urmă să zbor către departe
unde visele sunt vulturi ce se întrec cu sine.
Iubirea mea e un contur îmbrăcat în zare,
un viitor de-aproape, o morgană fată
care dispare atunci când mi se-arată
ca fumul de țigară, ca vinul din pahare.
Astfel îmi cheltui vremea, doar să o găsesc,
dar nu pot da-ncarnare ideii despre sine,
sunt prea impur s-ating imaculăți divine
și orbitez departe de cele ce iubesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu