Dă-mi mâinile neliniștilor tale
Mâinile pe care doar în vis ți le-ating
Când singur pe plajele lumii astrale
Nestingerit disperarea pot să mi-o strig
În a palmelor mele capcană de seară
Tremurând de emoție spaimă speranță
Te topești ca zăpada în primăvară
Redevii o iluzie lipsită de viață
Știi-vei vreodată ce furci caudine
Departe și-aproape gându-mi frământă
Ce mă leagă și ce mă desparte de tine
Cât de înaltă îmi ești și cât de adâncă
Când e acuma și când e demult
În ce limbă mi s-a tradus amintirea
Unde-i surzenia în care te-ascult
Ce oglinzi îmi îneacă la tine privirea
Vei recunoaște amprentele mâinii
Care tandru aura ți-au descântat
Fără să-ți atingă nici gura nici sânii
Când în cerul tăcerii te-au adulat
Dă-mi mâinile inima-n ele s-o pun
Să o simți cum respiră și bate-n adânc
Să vezi sorii din mine atunci când apun
Și cum eternitatea te poartă în gând
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu