Carusel

Sunt eu, călătorul tomnatec,

am venit să stau puțin și să plec.

Schimbarea de-afar’ și din mine

Mă face voiajorul perfect.

Mi-e greu să mă mișc,

dar nici nu-i nevoie s-o fac.

Schimbarea de-afar’ și din mine

mă duce și-aduce-n hamac.

Astfel tot vin și tot plec, la-ntâmplare,

purtat în carusel de schimbări

c-o viteză ce crește într-una,

că nu mai am timp de visări.

Sunt eu, călătorul tomnatec.

Cum trec anii în voi și în mine!

Totu-i schimbat – și eu, și voi și decor…

Nu-mi dau seama dacă în bine.

Când eu sunt sus, lumea-i sub mine,

când lumea-i deasupra, eu sunt la pământ.

E contratimpul schimbării ce vine,

Contrastul teribil dintre gând și cuvânt.

Am venit și-acum plec… cine să-mi simtă iar lipsa?

Venirea-napoi depinde de soartă.

Și fără mine schimbarea-i în toi. Aștept eclipsa.

Am fost eu, călătorul plecat pe linia moartă…