Senectute

Pictor Simona Oarcea

Vreau să-ţi explic,

începu bătrâneţea

scrutând tinereţea,

şi-aş vrea să mă crezi,

deşi n-am dovezi,

c-odată, demult,

am avut tumult,

am fost uşoară,

o domnişoară,

curată şi beată,

dar totuşi strigată

de-un dor nepătruns

în mine ascuns

de taine divine

cu gânduri sublime.

El m-a chemat

şi m-a implorat,

să iau cale bună

să port cunună,

să am gând curat

fără păcat,

să mă spovedesc

şi-aşa să trăiesc.

Dar m-am lăsat dusă,

mai apoi sedusă,

de prima plăcere,

de-ntâia durere

cu flori şi cu miere,

de forma frumoasă

de  clipa duioasă,

de primul oftat,

de-un viu sărutat,

de-ntâiul păcat,

de cânt şi dansat,

de ceru-nstelat.

Foamea plăcerii,

frica durerii,

gust de păcat,

dor de ne-ndurat,

pe rând le-am avut,

pe rând le-am pierdut.

Acum ţin în mine

şi port în vine,

aceste trăiri,

foste sclipiri,

toate deşarte

şi parcă sparte,

toate prea grele,

cu iz de sechele,

cu plin de durere

şi vid de plăcere.

Nu-mi cere să-ţi spun

unde-i drumul bun,

dac-o fi bun drum

prin ceaţă şi fum…