joi, 26 ianuarie 2012

Senectute


Vreau să-ţi explic,
începu bătrâneţea
scrutând tinereţea,
şi-aş vrea să mă crezi,
deşi n-am dovezi,
c-odată, demult,
am avut tumult,
am fost uşoară,
o domnişoară,
curată şi beată,
dar totuşi strigată
de-un dor nepătruns
în mine ascuns
de taine divine
cu gânduri sublime.

El m-a chemat
şi m-a implorat,
să iau cale bună
să port cunună,
să am gând curat
fără păcat,
să mă spovedesc
şi-aşa să trăiesc.

Dar m-am lăsat dusă,
mai apoi sedusă,
de prima plăcere,
de-ntâia durere
cu flori şi cu miere,
de forma frumoasă
de  clipa duioasă,
de primul oftat,
de-un viu sărutat,
de-ntâiul păcat,
de cânt şi dansat,
de ceru-nstelat.

Foamea plăcerii,
frica durerii,
gust de păcat,
dor de ne-ndurat,
pe rând le-am avut,
pe rând le-am pierdut.

Acum ţin în mine
şi port în vine,
aceste trăiri,
foste sclipiri,
toate deşarte
şi parcă sparte,
toate prea grele,
cu iz de sechele,
cu plin de durere
şi vid de plăcere.

Nu-mi cere să-ţi spun
unde-i drumul bun,
dac-o fi bun drum
prin ceaţă şi fum…

Un comentariu:

  1. Plăcerea și alte ispite ca un foc de paie s-au dus, se duc... Senectutea face tristul bilanț. Elegia/meditație memorabilă. Stimă.

    RăspundețiȘtergere