Fabulă

Trecuse mult din iarna în care Leul Rege,

nepricepând a vremii nouă lege,

fusese alungat ca un avar

de sluga sa, un revoltat măgar.

Se pare că măgarul avusese minte

şi-n loc de rege şi-a zis Preşedinte.

A mai ţinut şi-un logos, ca toţi vechii aşi,

să fie sughiţat zilnic de urmaşi.

Voi schimba o lume, voi face să-nflorească

– făcea la gură spume cu tusea-i măgărească –

egalitatea-n specii şi, cum spuneau şi grecii

– urlă el cu trufie – , va fi de-mo-cra-ţie!

Avantaj, desigur reciproc,

va fi de-acu-nainte pentru orice porc!

Boii, pân-acum huliţi,

vor fi pentru mine cei mai mari iubiţi!

Iar viţeii, pentru elocinţă,

se vor cultiva zilnic la şedinţă.

Egalitatea-n specii va fi respectată,

nimeni n-are dreptul ca să se mai bată!

Aplaudând frenetic, mulțimea clocotea

şi mândru, el, măgarul, urechile-şi lungea.

Ca să fie singur, ne-ntrecut bărbat,

îl acuză pe iepur că l-a cam plagiat;

începu prigoana chiar faţă de cai,

prea aveau pretenţii către un alt trai.

Iar toţi aceia care răceau uneori,

suportau, cu groază, crâncene terori,

căci tusea lor, aproape convulsivă,

era, ca act în sine, o mare tentativă.

Morala spune, din aflate, că de-atuncea n-ar mai fi avari,

dar că, din păcate, sunt tot mai mulţi măgari.