Destin

Imagine via A Scenery Of Loss - Natalia Drepina Photography

M-am insinuat în viaţa asta banal şi mic, un biet copil,

fără să-mi pese de-aventura ce mă va face inutil.

M-am îmbătat din prima clipă de gustul vieţii-amăgitor,

şi dus pe-a timpului aripă m-am pomenit un călător.

M-am complăcut cuprins de drogul de-a fi oriunde un străin,

de-a vrea să sufăr la-ntâmplare, de-a nu vrea ajutor divin.

Am poposit un timp în gloata de oameni mici şi fără ţel,

apoi mi-am încercat iar soarta în mărunţişuri fel de fel…

Găsind, astfel, credinţa oarbă că omul e dator să lupte

m-am agăţat de ea-ntr-o doară dar căzut pe căi abrupte,

m-am poticnit plin de durere şi-nvins de neputinţa mea,

m-am ridicat spre alte sfere, la Dumnezeu, sus, lâng-o stea.

El mi-a întins atuncea mâna arătând sâ-ncerc Iubirea.

Am căutat şi caut zâna ce să-mi domolească firea

şi dragostea în anotimpuri mi-a trecut zvâcnind prin vine,

a-ngrămădit minuni de-a pururi, m-a făcut să uit de mine.

Dar astăzi, când ţi-a venit rândul să treci prin sufletu-mi deschis,

am simţit că aş păstra gândul ce-ar vrea ca să mă dea învins 

în faţa frumuseţii tale, sub privirile-ţi mirate

şi să renunţ la căutare, la speranţele-mi deşarte.

Şi totuşi ştiu că niciodată n-ai să-mi înţelegi chemarea

spre taina vieţii devastată de timpul ucigaş, de zarea

în care cu dorinţi haine vreau să dezleg necunoscutul

ce se-ascunde laş în tine, la fel ca-n mine sau ca-n altul,

ne cheamă-n viaţă cum îi place, ne uneşte ca-ntr-o carte,

ne mişcă-ncolo şi încoace şi tot el ne dă în moarte…

Tu n-ai să vrei să ştii nimica. Îţi vei apăra iubirea,

iar gelozia ta sau frica vor voi să-mi ia pornirea

ce m-a făcut un nestatornic, un naufragiat al sorţii,

un secundar mic de ceasornic ce bate trist în toiul nopţii

şi-n zorii zilei se opreşte (când arcul i-a slăbit de tot)

şi nici o clipă nu-ndrăzneşte să-ncerce să-l mai ia din loc.