duminică, 29 ianuarie 2012

Despre gradele mele de libertate


Atunci când am început să-mi evaluez raporturile dinamice pe care le am cu lumea în propria existență, mi s-au conturat ca utile și revelatoare metoda și instrumentul de măsurare a gradelor de libertate. Evident, aplicate evaluării gradelor mele de libertate. Accept că se poate spune despre opțiunea mea că este o deformație profesională, aceasta fiind o sintagmă preluată din fizică.
Un grad de libertate este un parametru independent al unui sistem (altfel exprimat, este proprietate de sistem). Eu însumi sunt un sistem oarecare, deci nu fac un abuz considerând gradul de libertate ca proprietate a mea, inalienabilă. Definiția mai spune că se atribuie sau se obține unui parametru de sistem calitatea de parametru-grad de libertate doar când respectivul parametru aparține grupului de parametri ce definesc sistemul în cauză. Cum eu în grupul de parametrii cu care mă definesc includ libertatea (aspirația de a fi om liber) însușirea drept calitate personală a unui grad de libertate devine și legimă.  Fiecare parametru ce se include acestui grup - mai spune definiția - este considerat un grad de libertate al sistemului. Ceea ce este valabil și pentru sistemul Eu.
Un sistem care are (parametri cu) grade de libertate îndeplinește strict condițiile:
  1. Sistemul este prin specificul parametrilor în cauză clar (inconfundabil, univoc) definit. E limpede, am o personalitate a mea și numai a mea.
  2. Dacă unul din parametrii-grad de libertate este înlăturat, lăsat deoparte, atunci sistemul respectiv nu mai este definit (devine un altul). Deci, dacă mi se confiscă și numai un singur grad de libertate eu nu voi mai fi eu însumi, originar (comportamental, atitudinal, acțional).
  3. Fiecare dintre parametrii-grad de libertate poate fi modificat în mod independent, adică modificarea respectivă nu provocă (involuntar) modificări ale celorlalți parametri. Adică, în cazul în care mi se ridică permisul de conducere (de șofer), eu rămân mai departe soț, părinte, inginer sau ce oi mai fi.
Rezultă conclusiv din toate acestea, că un (parametru-) grad de libertate nu este niciodată o funcție a altui(parametru-) grad de libertate. Așadar, nu înseamnă că dacă mi-aș pierde un grad de libertate îmi sunt amenințate direct și celelalte.
Paranteze clarificatoare: În fizică gradul de libertate se exprimă în „mărimi scalare” independente (care pot fi măsurate după o anumită scară, valoarea fiindu-le exprimată printr-un singur număr real) necesare pentru determinarea univocă a stării unui sistem. Numărul minim de parametri prin care se poate preciza starea sistemului reprezintă numărul de grade de libertate al acestuia. Un punct material liber are trei grade de libertate, pentru determinarea stării (poziției) lui fiind necesare trei mărimi reale (ex. coordonatele carteziene x, y și z). Fiecare legătură bilaterală impusă punctului scade cu o unitate numărul gradelor de libertate. În mecanică, corpul dinamic solid are 6 grade de libertate.
                             

Personal mă pot asimila dinamic corpului solid, deci având 6 grade de libertate (care îmi reprezintă libertățile de deplasare în spațiu/mediu atât liniar cât și prin rotire). Însă, ca ființă vie sunt obligat să-mi mai adaug trei grade de libertate: libertatea de acțiune, libertatea de vorbire și libertatea de gândire.


Nu benefeciez niciodată concomitent de toate gradele mele de libertate. Și nu dau vina exclusiv pe mediu care mă agresează sistematic și aleator. Multe opreliști, nebănuit de multe, se găsesc în mine însumi.

Nu cred că ar fi o exagerare plasând această viziune asupra gradelor de libertate atât la nivel individual, cât și la nivele public.

 
Uneori se face schimb de grade de libertate: dai unul (sau două) pentru a primi unul la care ții azi mai mult, sau pe care nu l-ai mai avut de prea mult timp.
Se sacrifică grade de libertate și pentru a obține grade de libertate în favoarea altora.
Gradele de libertate pierdute se redobândesc anevoie, cu sacrificii.
În prietenie, în parteneriate, pentru ca acestea să reziste, gradele de libertate trebuie să fie echivalente cantitativ, calitativ și valoric.
Gradele proprii de libertate nu doar se pierd, ele se pot și oferi când vrei să fii bun, altruist, când vrei să faci plăcere cuiva.
Nu sună deloc bine, dar gradele de libertate se mai și vând, se mai și cumpără, se mai și amantează. Am văzut grade de libertate scoase la licitație.
Dar cel mai straniu lucru este acela că, atunci când ai prea multe grade de libertate, nu prea știi ce să faci cu ele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

poezii photo 13705172_1231808203518884_1212893254_n_zpsh9xa712a.jpg