Pe cer de suflet

Pe cer de suflet sunt norii răzlețiți,

dar poate încă n-o să plouă.

Soarele mai e la asfințit.

Intra-voi prin minute într-altă noapte nouă.

Nesomn se prelungește orbecăind prin noapte,

gându-i licărirea care îmi poartă pașii.

Aud tăcerea ceasul cum îl bate,

și, undeva departe, cum chefuiesc poznașii.

Devin treptat totuna cu bezna, în ea mă întregesc

și mă întreb uimit, cum oare

de cu lumina zilei nu pot să mă unesc

 s-ajung pierdut în ea până la soare;

Cum nu pot, intrând în mare, să mă dizolv în ape,

ori să sparg în aer bula care sunt…

Dar spațiul unei nopți poate să mă-ngroape,

să mă înglobeze fără de contur.

O ceață vie se revarsă neagră,

umbre de revoltă încearcă descleștare,

dar găsesc azil în somnul ce mă neagă

și pân' la ziuă uitarea de mine mi-e salvare.