duminică, 29 ianuarie 2012

Retrospectivă


Viața o văd deja o escaladă,
un cuprinzător, mondial, ambițios maraton
ce-adesea crează din mers ambuscadă.
Nu voiam să simt plictis, nu-mi permiteam abandon
și-așa am ajuns gâfâind pe o culme tampon.
Nu o culme de ranguri, de destul sau de bani
am ajuns istovit, singuratic pe o culme de ani.
Acum înțeleg de ce toate-s vechi și toate sunt noi.
Dar nu știu dacă, de-acum, „înainte” înseamnă cădere-napoi,
uitare, nimic, neant, veșnicie, dor, judecată
ori risipire prin cele vechi, prin cele noi, așa dintr-odată.

Rămân ca să plec, voi plecați să rămâneți…
Clipa aceasta-i aici de-o vecie.
Intrat-am în ea, nimic nu-mi mai spuneți,
sunt vechi și sunt nou prin lumi ce-o să vie.

2 comentarii:

  1. "Rămân ca să plec, voi plecați să rămâneți…" versul asta are atat ecou undeva adanc in mine.., incat subliniaza perfect notiunea de clipa, reunind atunci si acum cu mereu si nicicand..

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc, se mai întâmplă, precum acum, să mi se împlinească din așteptări... :)

    RăspundețiȘtergere