vineri, 20 ianuarie 2012

Spațiu și Timp (cugetări)


Ø  Timpul și spațiul sunt coordonate ale ființării și nu își au rost în afara ei.

Ø  Ființarea nu are doar dimensiuni materializate, spațio-temporale. Ea are și evidente dimensiuni astrale (dincolo de timp și spațiu), doar că acestea nu se materializează, deși au influență asupra materiei.

Ø  Timpul nu ne măsoară, noi îl măsurăm. Timpul este uncontinuuum (în acest univers), noi îl segmentăm în anterior și ulterior nouă.

Ø  Spațiul nu îl putem explora pe de-a-ntregul, nici dacă ne luăm ca navetă imaginația. În asemenea călătorii nu ne vom putea lua cu noi simțurile, iar cunoașterea ne va fi extrasenzorială.

Ø  Simțurile și percepțiile sunt cele care ne fac prezenți. Atunci când ni le suspendăm, suntem ori trecut, ori viitor.

Ø  Prezentul ne impune să fim finiți, aici și acum; trecutul și viitorul au direcții spre infinit, spre atunci…

Ø  Timpul ne macină, spațiul ne împrăștie, neantul ne aspiră.

Ø  Memoria ne este cimitirul cu însemne ale trecutului. Ea ascunde artefacte care iradiază amintiri ale călătoriei noastre în viață.

Ø  Spațiul ne pare tridimensional, timpul unidirecțional, totuși ne îndoim serios de aceste constatări.

Ø  Trăim în timp, sau trăim cu timpul? (Adică, suntem în vehicul, sau suntem vehicul). Presupun că suntem în timp, precum, mai evident, suntem în spațiu. Dar asta presupune că poate fi posibilă aspirația de a ne detașa (de a evada, de a debarca), voit și controlat, din timp și din spațiu, suspendând vremelnic ființarea.

Ø  Lumina dă contururi spațiului și, prin asta, îl relevă în fragmente finite, diversificate infinit. Întunericul întregește spațiul și-l prefigurează ca ansamblu infinit (hăul).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu