Nu bănuiești câte speranțe, ce aștepări
au curs susurând într-o tainică mare
dintr-o peșteră adâncă cu propriile-i zări
sperând că-ntr-o zi o să-i dai animare.
Mai este, acolo, chiar și o plajă:
nisipu-i străluce ca-n planetariu
și-i cald ca un pat ce induce o vrajă,
alături de geamul imens de acvariu.
E-o lume săpată cu gândul la tine:
întuneric crestat de lumină spectrală,
aer de mare și flori minerale
tărâm de poveste, o catedrală.
Dar ce ți-ar păsa, luminată de soare,
că-n adâncuri de soluri există un hău
bântuit de ecouri fără-ncetare
lovind de pereți-galerii numele tău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu