luni, 30 ianuarie 2012

Ars poetica


Poezia este catedrala în care intri să te-nchini
sau numai să-i contempli grandorile boltirii;
culoar pe care pașii, apăsați de vini,
vor să regăsească candorile iubirii.
  
Poezia este sacrul și profanul,
plăpând al ființei pe care o-ntrupăm;
Poezia este diafanul
lumii ce vremelnic râvnim s-o ocupăm.
 
Poezia e-nsorita ploaie de la zei
ce spală smogul și redă culoarea,
topește orice urmă de polei
și-nlătură de peste tot paloarea.
 
Este un ecou al paradisului pierdut,
concretul din neantul metafizic,
tot ceea ce-n viață-i de durut
fără lacrimă, oftat sau analgezic.
 
Este rostirea stelarei simfonii
pe care doar aleșii o ascultă;
E comunicare între morți și vii,
puntea către-o lume pentru noi ocultă.
 
Mai este, încă, din tot ce poate fi,
un tainic schimb de gând cu infinitul;
iluzia că, în cea din urmă zi,
vom răsări odat’ cu asfințitul.

Un comentariu: