Cât vrei să fugi mereu, mereu de tine,
să te ascunzi, să uiți că mai exiști
și numai pentru alții s-aduci bine,
să-i faci să nu mai fie la fel ca tine triști.
Te văd mereu, mereu mai istovită
cercând ca nu cumva din nou să plângi
plecând din tine veșnic doar grăbită
lăsându-te în tine singură să strigi.
Vreau să-mi dai mâna ta spre liniștire,
vreau să te lași în paza mea ușor,
să-ți fiu acuma loc pentru oprire,
cuib pentru odihnă după atâta zbor.
Și nu te teme să te împaci cu tine,
că am să-ți fiu mijlocitor și ghid
când te vei privi numai de bine
și îți vei scoate iară sufletul din vid.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu