miercuri, 1 februarie 2012

Idilă



Tu știi cât e de tristă lumea toată
și mai urâtă și mai fără de rost,
atunci când nu te mai arăți în poartă
și nu mai vrei să-mi dai în suflet adăpost?

Chiar și pârâul, fără tine-i sec,
nu mai este limpede, nici rece;
și ploile sunt parcă fără farmec:
de nu te mai sărut, nu vor să plece.

Fluturii te-adoră ca pe-o floare
și ca să scapi cumva din zborul lor
mirosul tău ți-l sorb ca pe o boare,
îți beau dulceața și roșeața buzelor.

Câmpia se așterne toată verde
doar dacă peste ea zburdăm în doi
și lași cămășa vântului s-o zvinte
și doar cu mine te acoperi dinspe nori.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

poezii photo 13705172_1231808203518884_1212893254_n_zpsh9xa712a.jpg