Al verii lung zăduf s-a risipit în spatele cortinei de vânturi şi de ploi
şi mi te-a smuls atunci de lângă mine.
Apoi, al toamnei văl de ploi s-a risipit în jocul fulgilor de nea
şi am sperat că m-a-necat în resemnare.
Dar eu încă mai caut pe undeva prin prejmă
forma golită a trupului ce-i dus,
de parc-aş vrea s-apuc c-un braţ ce-i amputat.
Acum o clipă erai încă aici și ne iubeam
Acum un an mi-erai străină
Dar azi, străine-mi sunt iubirile de-atunci
Şi toamna le învăluie în ceaţă,
iar eu gândesc aiurea
şi la tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu