De la bun început fac precizarea că nu voi intra aici în aspecte care preocupă estetica, filosofia, psihologia și simbolistica culorilor. Nici în vreuna din credințele religioase care îl implică pe Dumnezeu în facerea lumii. Încerc o speculație strict fizică asupra a două din sumedenia de contrarii care dau unitate, înțeles, aspect și contur existenței: negrul și albul, respectiv corelativul lor, întunericul și lumina.
Termenii întuneric și negru, respectiv lumină și alb, nu au în comunicarea comună delimitări riguroase unul față de celălat, semnificația lor similară făcându-i adesea interschimbabili. Mai apare și impedimentul că la nivel comun întunericul și negrul - lumina și albul se definesc frecvent unul prin celălalt (întunericul ar fi tot ceea ce nu este lumină și invers).
Vom face următoarele departajări:
Albul, respectiv negrul sunt culori la antipozi relevând contrastul maxim în aparența lumii înconjurătoare. În felul lor sunt niște abstracții pentru că esențializează. Fiecare orbesc, dar fiecare o face altfel.
Întunericul, respectiv lumina ar fi formele lor concrete de manifestare, pentru că ele au profunzime, adâncime. Din ele intri și ieși, au tridimensional, nu sunt doar simple percepții.
Lumina este de fapt cea prin care se pot explica toate celelate noțiuni. Întunericul sau bezna (și negrul) se definesc fie ca absorbante ale luminii, fie ca nereflectorizante ale ei. El, negrul înghite culorile, el, întunericul înțețoșează până la dispariție formele, obiectele. Putem zice că sunt capcane ale luminii, dar atunci parcă am intra într-un paradox fascinant: lumină conținută în întuneric, contrarii limită neintermediate de neutralitate. Umbra ar fi neutralitatea lor, dar umbra apare numai când lumina și întunericul sunt în tandem, una pe lângă cealaltă, nu una în cealaltă.
Mă opresc în direcția asta și nu fac pasul pe terenul dezbaterilor despre „ce este lumina - undă (propagare din aproape în aproape a unei oscilații, cu viteză finită și printr-o variație spațială), corpuscul (materie) sau undă-corpuscul”, care rămâne în treaba fizicienilor (se pot afla mai multe accesând Niels Bohr, Max Planck, Erwin Schrödinger, Albert Einstein, Louis de Broglie ș.a. implicați în această dispută).
Totuși, primar a fost negrul, bezna, întunericul. Lumina a apărut, fizic vorbind, din explozia întunericului sub presiunea unei supraîncingeri colosale. Este vorba de Big Bangul care a eliberat prima lumină universului. El, Big Bangul este Prometeul care a furat lumina întunericului și a dat-o cosmosului care a împânzit-o în toate direcțiile beznei sale, iluminând fascinanta desfășurată a spațiului printre umbrele și fragmentele de întuneric ce se rostogolesc rotindu-se fără întrerupere.
Din păcate este imposibil să aflăm mai multe. Telescoapele puternice din prezentul nostru ajung să privească în istoria adâncă a universului inimaginabil de departe, totuși insuficient de aproape, până la momentul t + 10 la puterea minus 43 de secunde după Big Bang. Momentului inițial, t + 0 scapă, iar el conține atât miezul întunericului, cât și miezul luminii; acest interval minuscul neparcurs ne-ar desparte de aflarea marii taine a universului.
Speranțe de a afla încă mai multe, fără să parcurgem acel fragment de timp către taina tainelor, mai există. Enigma găurilor negre este contemporană cu noi. Știm despre ele că par a fi fragmente ale întunericului primar care absorb lumina ce le apare în față, de parcă ar vrea să refacă bezna inițială. Tot ele ar fi porți, interfețe către alte și alte dimensiuni spațio-temporale. Din păcate, de fapt mai degrabă din fericire, toate zgomotole care cu siguranță se iscă în teribilele încleștări ale materiei cosmice din care lumina și întunericul nu lipsesc, care ar întregi viziunea despre univers, pentru noi sunt mute.
Cu toate astea, lumina, încă liberă, călătorește prin tot universul cu viteza ei proprie. Și se pare că decorând totul pe unde trece, pe ici și colo, mai lasă germeni ai vieții, iar de când cu omul, și speranță de viață.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu