vineri, 17 februarie 2012

Invocarea zeiței Clio pentru resuscitarea Istoriei Neamului

 


Istoria noastră este desfigurată de câteva decenii, rezumându-se la o serie de poveşti, mai mult sau mai puţin falsificate, înscrise în cărţi care, de fapt, sunt ideologii ale diverselor epoci.
Istoria noastră a încetat să mai fie activă, dependentă fiind de câţiva oameni care mânuiau sforile după bunul lor plac şi după convenienţele prezentului.
Istoria noastră a căpătat caracter de întâmplare, uitând ritmul, legea, armonia, criteriile, scopurile şi profundele trăsături pe care le impun avansarea Țării noastre în Lume.
Asemenea oamenilor din „Mitul peșterii”, a lui Platon, înlănţuiţi împreună în adâncul unei peşteri guvernate de niște stăpâni invizibili care le promiteau mereu „libertate”, prinși în umbre şi înşelăciune, condamnaţi să trăiască luând umbrele de pe pereţi drept realităţi, poporul român are nevoie mai mult ca oricând de oameni providențiali care să-i redea începuturile și să-i demistifice umbrele.
În faţa unei asemenea descurajări, a unei asemenea lipse de idei înalte, istoria noastră are nevoie de revigorarea muzei tuturor istoriilor: Clio. Ei să ne rugăm să ne readucă la faptele esenţiale marcate de Necesitate, Lege şi Acţiune; să ne inspire, arătându-ne drumul pe care-l avem de parcurs, drumul potrivit pentru a ajunge într-un un port bun (dacă vor mai exista în globalizare); să ne îndrume prin enigmele liberului arbitru, aparent opus predestinării; să ne (re)înscrie în aşa zisele „creaţii” umane efective, atunci când ea se desfăşoară pe drumurile Marii Legi, Marelui Destin.
După Muza Istoriei, noi românii am putea reveni la drumul bun ori prin hotărâre conştientă - odată recunoscută şi acceptată Legea -, ori cu forţa, greşind şi suferind în continuare întru speranță. Pentru că în ochii de marmură ai Muzei, ațintiți asupra Viitorului, se poate vedea că, oricât am uita sensul Istoriei, oricât am trăi închişi în adâncul tristei peşteri materialiste, oricât am încerca o mie şi una de formule goale de conţinut, suferința ne poate asigura supraviețuirea.
La capătul Drumului, Muza Istoriei aşteaptă, albă şi hotărâtă și distantă, cu ochii-i senini de marmură, să întindă mâna celor ce ajută la scrierea viitorului şi nu doar îl contemplă irosindu-se în prezent. Ca protagonişti ai Vieţii, cunoscători ai începutului şi sfârşitului lucrurilor, neamul nostru poate ajunge să-i primească mâna.
Iar dacă zeitățile păgâne (cele care patronează științele, arta, creațiile umane de orice fel) nu mai pot fi de ajutor, mai cred că Acela care ne-a dat Viaţă şi ne-a animat în Lumile Lui ne-a şi desemnat un viitor, măcar pentru că, în felul nostru, L-am adulat în Timp.

Un comentariu: