Mă desfrunzește Noiembrie din nou,
îmi cântă astăzi altă simfonie
și-mi lasă trist în inimă cadou
un poem cu dor de prietenie.
Singurătatea umblă-n hala-mi goală
și își ascultă pașii resemnați
ecou de timp pe fiecare coală
cu prieteni buni, acum abandonați.
Întoarce-m-aș la ei, dar nu am cum,
Noiembrie mă dezbină și mă fură
iar îndărăt e hău acoperit de fum…
Doar gândul să mă treacă se îndură.
Răstignit între ce-a fost și ce-i acum
de clipele ce sunt cele din urmă
intru, prieteni, pe neștiul drum
purtându-vă în dor, că-mi este umbră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu