miercuri, 1 februarie 2012

Părere de rău


Încerci să te reverși în poezie, apoi ai vrea să te îneci o vreme în ea…
   
Sunt și eu afectat. Îmi încordez înciudat arcul pentru săgeți,
dar nu îl pot rupe,
mereu a fost mai tare ca mine.
    
Tu nu ești prada mea, eu nu-ți sunt vânătorul
și totuși mă doare cumplit capătul săgeții mele neotrăvite
ancorat în adâncul tău.
   
Știu că o să mă primești cu răceală pe plaja cuvintelor tale
unde se rostogolesc înspumat gânduri din larg…
    
Știu că nu-mi vei mai împărtăși alte răsărituri,
că de acum va trebui să plec înaintea fiecărui amurg.
 
Știu că nu îți vei mai lăsa neglijent umerii goi
când voi mai fi în prejma ta.
 
Cum știu că, dacă îmi iau săgeata înapoi, te-ar durea atât
încât va fi falal pentru mine.
 
Diurnul meu nor, care îți răcorea uneori faleza, se va mistui,
vremea e capricioasă.
  
Mă voi lăsa împrăștiat de vântul din nord.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu