luni, 13 februarie 2012

Perorație (1)


S-a scris enorm despre iubire, deci n-are rost ca să revin:

aş deveni banal, patetic, ridicol, tânăr imbecil.

Deci o să-ţi spun doar baliverne: că nu am drept să te aţin,
că-s resemnat pierzând visarea ce m-a sedus, la care ţin;
că-s egoist dorindu-mi, iată, să mai opresc timpul puţin;
că-ncalc din nou normele toate nereuşind să mă abţin;
că tu-ai făcut ce este bine, că ce-ai decis este corect
să zbori înalt, fără cădere, să revii la drumul drept.

Te voi privi plutind în zare, mă voi ruga să reuşeşti…

Dar poate-n clipa de-nălţare în urmă tot ai să priveşti.
De la mine pân, la tine doar întrebări fără venin:

Ce rost avem în viaţa asta? De ce ne-a fost să ne-ntâlnim?

De ce te doare când rămâi, de ce nu-ţi pasă atunci când pleci?

Ce oare leagă şi dezleagă? De ce, fiind tânăr, o să treci?

De ce dorindu-ţi să fii mare, să fii mereu pe orice val,
sfârşeşti cu coada-ntre picioare, de nu proscris, atunci banal?

Şi iată, ni s-a spart „parola”, iar cioburile-i zac în drum.

Mai dă-mi un semn că-ţi este bine şi nu regreţi ca mine-acum.

Mi s-a sfârşit… un alt capitol. Crivăţ parcă mă pătrunde.

Dar toate astea nu contează de-ţi este bine nu ştiu unde.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu