Să știi

Aș vrea să știi că nu-mi ești amăgire,

că ochii uneori mă mai înșeală,

iar când îți scriu cu lacrimi de cerneală

pătez hârtia toată de iubire.

Aș vrea să știi că nu-mi ești o povară,

ci-mi ești povara pe care n-o mai am,

icoana care tainic în suflet o purtam,

pasărea zburând din iarnă către vară.

Aș vrea să știi că nu-mi ești înălțare,

pe geamul tău privirea mi-o urcam,

dar era mat, alunecos și iar cădeam

cu fața-n sus, cu ochii drept în soare.

Aș vrea să știi că nu îmi ești vitală,

ești doar viața pe care am nutrit-o

strigându-te neîncetat: iubito!

plouă, nu am flori, am numai o petală...

Aș vrea să știi că nu-mi ești supărare,

ești numai partea care îmi lipsește,

emisfera care nu mă mai gândește,

brațul ce-mi rămâne după amputare.