Diviziunile timpului constituie încercarea oamenilor de a da ordine și de a număra succesiunea anotimpurilor. Înaintea acestei „tehnici revoluționare” sensul, succesiunea și conținutul fenomenelor naturale îl dădeau miturile.
Nu ar fi de mirare faptul că acest calendar al zilelor noastre conține semnificații mitologice pe care le-am pierdut în chiar uzul lui. Zilele săptămânii și lunile din an în majoritatea lor poartă numele unor vechi zei păgâni. Cele 12 luni corespund caselor zodiacului, iar cele 7 zile ale săptămânii corespund planetelor mișcătoare (între care și Soarele și Luna) văzute pe cerul de babilonieni.
Din secolul IV d. Cr., romanii, imitându-i pe babilonieni, au botezat zilele săptămânii cu numele planetelor. Saxonii, adoptând calendarul roman, au înlocuit numele a patru zei romani cu numele teuton al acelorași zei. În țările latine a fost normal că au rămas denumirile latine ale zeilor.
Prima zi cu care debuta săptămâna aparținea Soarelui (după zeul roman Solis, Sun în echivalent germanic; Dimanche - din latinescul „dominicus dies” sau Ziua Domnului - în franceza modernă; Sonntag în germana modernă; Sunday în engleza moderă). Ziua Soarelui era succedată de cea a Lunii (după zeul roman Luna cu echivalentul germanic Moon; Lundi în franceza modernă; Montag în germana modernă și Monday în engleza modernă). Venea apoi Marți, ziua lui zelui roman Marte care îl avea echivalent germanic pe Tiw (Mardi în franceza de azi, Dienstag în germana modernă și Tuesday în engleza zilelor noastre). Mercur, Woden la germanici, Mercredi la francezi, Mittwoch la nemți și Wednesday la britanici a devenit a patra zi a săptămânii. Jupiter, respectiv Thor și-a consacrat ziua a cincea (Vendredi, Freitag și Friday la francezii, germanii și respectiv englezii de azi). În fine, Saturn a rămas Saturn și la germanici pentru că nu aveau un zeu echivalent, a devenit Samedi la francezi (din latinescul „sambati dies”, adică Ziua de sabat), Samstag la germani și Saturday la englezi.
La noi numele lunilor, ca și al săptămânilor, au toate origine latină. Ianuarie este botezat după Ianus, zeul începuturilor; Februarie a luat numele festivalului de purificare Februa; Martie este cinstirea adusă zeului războiului Marte; Aprilie, perioada de înmugurire și înlorire a naturii derivă din latinescul Aperire, deschidere. Numele lunii mai (în latină Maius) vine de la denumirea „majores” dată de Romulus senatorilor romani. Lunile Iunlie și August au fost rebotizate pentru a-l cinsti pe Iulius Cezar și, respectiv pe Augustus, primul împărat roman. Septembrie, Octombrie, Noiembrie și Decembrie derivă din termenii latinești pentru a șaptea, a opta, a noa și a zecea (ținând seamă că anul roman începea în Martie).
Încheiem cu o poezie populară engleză care atribuie diferite trăsături copiilor, în funcție de ziua în care s-au născut. Ea spune așa:
Copilul Luni e rotunjor la față,
Copilul Marți noroc are-n viață,
Copilul Miercuri iubitor e de carte,
Copilul Joi va ajunge departe,
Copilul Vineri inimos e și darnic,
Copilul Sâmbătă mereu este harnic
Dar copilul ce-n zi de Sabat s-a născut.
E vesel și bun, niciodată tăcut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu