Eseu despre ce ne influențează sentimentele

Există numeroase elemente programate în structura creierului prin care acesta ne guvernează (și) sentimentele. Cum sunt, de asemenea, destule elemente ancorate în gene (moștenite) care ne direcționează sentimental. Dar cele mai multe elemente care ne „pun cireașa pe tortul dragostei” se dobândesc și se învață în cadrul relațiilor sociale, interpersonale, inclusiv în conjuncturile istorice.

Cercetătorii din domeniul comportamentului uman au dovedit că dragostea la prima vedere nu este un clișeu întâlnit și preluat din cărți și filme, ci ea se poate manifesta cu adevărat. Ei spun că o asemenea privire trebuie să dureze nici mai mult, nici mai puțin de 30 de secunde. Atât este necesar unor două persoane să reușească un schimb de priviri sau de câteva vorbe și apoi să decidă ori „da”, ori „ba”. Atunci când decizia este „da” s-a constatat că schimbul de priviri și vorbe se prelungește, că apar suspine de tipul „ah”, sau „oh” („O strângere de mână, / Un „ah!” / O sărutare... / Și-n urmă: puncte, puncte, puncte...” - ne spune Ion Minulescu), inclusiv la bărbații ce nu sunt prea timizi (timizii preferând să-și rețină îndelung respirația). Când decizia este „nu” se exprimă cam în felul „mi-a făcut plăcere, mai vorbim...”

Oamenii au pe lângă o sumă de caracteristici sexuale primare și caracteristici sexuale secundare.

Sentimentele primare, cum ar fi furia, frica, gelozia, își au originea, după toate probabilitățile, în amigdalia (sâmburele de migdală). Cică ar fi o zonă undeva în regiunea prefrontală a cortexului care prelucrează asemenea sentimente. Dar, tot în cortex, în cel cingular anterior situat de-a lungul pereților care separă cele două emisfere ale creierului, cercetătorii au dibuit originea celui de-„al șasele simț”.

Coapsele mari ale unei femei sau pilozitatea pectoralilor unui bărbat sunt caracteristici sexuale secundare. Stră-strămoșii noștri trăitori prin peșteri puneau mare preț pe ele, pentru că instinctiv puneau preț pe nevoia de reproducere. Azi nu se mai caută neapărat parteneri cu trăsături favorabile reproducerii. Totuși s-au păstrat până azi anumite moduri sau trăsături comportamentale din Epoca de Piatră (dovedit inclusiv științific), cum ar fi (și dăm numai un singur exemplu) că bărbații devin deosebit de agresivi atunci când, după perioada de ovulație a nevestei sau a prietenei, se insinuează prin preajmă vreun „neica nimeni” sau vreun „fitecine”.

În fine, depistarea în creier a lăcașului dragostei a fost mai anevoioasă. Cercetătorii spun că pentru dragoste se fac vinovate regiuni diferite ale creierului: amigdala, despre care am pomenit, hipotalamusul, care reglează toate circuitele hormonale ale corpului, hipocampusul, care găzduiește memoria de scurtă durată, cortexul prefrontal, care este sediul memoriei emoționale de lungă durată și nu în ultimul rând talamasul, care filtrează impresiile senzoriale. Devine evident de ce dragostea ne sleiește de energii.

Și-ar mai fi un lucru care îi preocupă chiar în aceste momente pe savanții din domeniu: să afle de ce o anumită persoană se îndrăgostește numai de o anumită altă persoană. Personal, aștept să se afle de ce o anumită persoană se dezîndrăgostește de o anumită persoană degeaba sau în favoarea unei alte anumite persoane. Și aș vrea să mai știu încă, de unde atâta ambiguitate în unele sentimente?

NOTĂ: Informațiile de specialitate (de neurofiziologie) sunt preluate după lucrarea „Știința fără secrete” - București, Reader”s Diegest, 2009, despre care am primit informații că nu ar fi tocmai exacte. Rog de aceea a fi luate în considerare cu rezerve.