sâmbătă, 4 februarie 2012

Urme care nu se șterg


Din tot ce-am fost pe-aici cândva o dată
(un biet copac pierdut între alți pomi)
Rămâne bucuria c-am fost tată
(o dâră camuflată în cromozomi).

Și chiar dacă-s pierdut prin alte ființe,
(prin ochi, prin păr, prin gene risipit)
voi colora cu mine unele privințe
cam șters, discret, dar sincer fericit.

Sunt urmele în care pot a mă încrede
că m-am trăit arzând cu flacăr-albăstrie
(creadă cine-o vrea, de-o vrea a mă mai crede,
am un ecou al meu în tot ce-o să mai fie).

Ce poți să ceri vieții mai mult decât atât
după ce ce ani buni în ea te-a găzguit
și-ai avut ca trenă umbra-ți pe pământ
și șansa de-a iubi, de-a fi iubit…

Orice am fost, c-am fost în astă lume
se regăsește-n dorul ce se-adapă
din amintiri și basme ce s-or spune,
din faptul de neșters că am fost tată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu