vineri, 3 februarie 2012

Decelări


Viața e, uneori, paralelă cu noi,
te lasă insulă-n vârtejuri puhoi,
să zaci, să visezi, să suferi, să spui,
niciodată să-noți contra curentului.
  
M-am trezit transpitat, tremurând,
înecând într-un strigăt ultimul gând,
gând visat sau vis negândit;
lumea trăia împrejur la fel de tihnit.
  
Viața e precum vremea: uscată, noroi,
senină,-norată, cu vânt sau cu ploi;
ne trebuie garderobă adecvată
să nu ne impregneze cu starea-i variată.
  
Suntem asemenea ei, cu nori sau cu soare,
numai că pe noi cam totul ne doare.
Nu doar în piele, în carne, în oase trăim,
ci și-n cosmosul făr’ de spațiu și timp ne-opintim.
      
Iubim, ne e dor, ne e frică, ni-e foame;
în inimă, în stomac, în creier sunt drame;
atingem, privim, auzim, mirosim, degustăm;
dar cine am fi dacă n-am ști să visăm?
   
Visăm viața, visăm moartea, visăm…
iar între timp într-una alergăm;
cine am fi dacă nu am gândi?
și cum ar mai fi dacă nu am iubi?

Dreamy_1

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu