Decelări

Viața e, uneori, paralelă cu noi,

te lasă insulă-n vârtejuri puhoi,

să zaci, să visezi, să suferi, să spui,

niciodată să-noți contra curentului.
  

M-am trezit transpitat, tremurând,

înecând într-un strigăt ultimul gând,

gând visat sau vis negândit;

lumea trăia împrejur la fel de tihnit.
  

Viața e precum vremea: uscată, noroi,

senină,-norată, cu vânt sau cu ploi;

ne trebuie garderobă adecvată

să nu ne impregneze cu starea-i variată.
  

Suntem asemenea ei, cu nori sau cu soare,

numai că pe noi cam totul ne doare.

Nu doar în piele, în carne, în oase trăim,

ci și-n cosmosul făr’ de spațiu și timp ne-opintim.
      

Iubim, ne e dor, ne e frică, ni-e foame;

în inimă, în stomac, în creier sunt drame;

atingem, privim, auzim, mirosim, degustăm;

dar cine am fi dacă n-am ști să visăm?
   

Visăm viața, visăm moartea, visăm…

iar între timp într-una alergăm;

cine am fi dacă nu am gândi?

și cum ar mai fi dacă nu am iubi?