vineri, 9 martie 2012

Conjugând


Viața toată am flexionat la verbe,
le-am dat trecut, prezent și viitor,
le-am pus în fraze ca pe niște jerbe
când vorbitor, când simplu scriitor.

De-un timp, constat, și nici nu-mi vine-a crede,
că tot mai multe verbe se-ncontrează
în viitor firesc să mă mai cheme,
iar în prezent mereu mă estompează

și trag de mine mereu înspre trecut
(prin locuri care atâta le-am iubit!)
de parcă acolo eu le-aș fi pierdut,
le-aș fi neglijat sau le-aș fi irosit...

Ca niște vulturi rotindu-se pe cer
deasupra amintirilor din mine
așteaptă să mă vadă dacă pier,
să mă conjuge la trecut, în fine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu