Delir (1)

azi-noapte 

din senin

dintr-un adânc de taină

pe care-l ocoleam să nu m-aprind

m-am transformat 

și am purtat o haină

de vreme rea

de monstru 

ori de fiară

cu fulgere și cu scântei de-argint

m-am năpustit în juru-mi

de beznă și-ndoială

mobilat atent cu cei la care țin

am lovit și-am spart la nimereală

toate acele lucruri de care mă anin

să nu mă surp din lumea mea reală

toate acele bunuri ce-n viață mă mai țin

orbit și surd și mut 

și gol 

și-atât de plin

am defrișat

am ars

am aruncat în aer

apocaliptic și tot mai ne-nfrânat

altaru-n care ca un ateu păgân

m-am rugat smerit ș-am așteptat

ca să primesc în schimb o mască de bătrân

aș jupui-o ca să dezvălui fața 

celor ce în lume pe față i-am purtat

i-aș scoate ochii 

din ei să nu-mi răsară sila

i-aș perfora timpanul 

să n-aud pași din mila

marșului funebru care-mi va ține trena 

de vise transparente între opaci regrete

nestăpânit eram în noaptea ce curgea

ziua îmi bătea în geamuri să-i deschid

în bezna incendiată știu c-am vrut să sting
fără regrete
lumina ochilor de-argint

ce mă priveau de gheață prin perete