De dor...

În făpturi de lumină evadate-n etern,

 pe plajele care în răsărit se aștern,

 pe cerul grădină, în culori de suspine

 și-n visu-mi stingher te caut pe tine.

Din zborul planat ce nu are-o cale,

 între cer și pământ văd lacrimi pe-o vale,

 irizând în jur numai vapori de dor

 și un arc curcubeu să te înfășor.

E rouă, albastru, galben, tril și candoare,
o faună mică își face prin ierburi cale spre soare,
iar tu, desculță, pășești ca o zână de flori
și-n doină vibrezi aerul proaspăt din zori.

Apoi îți vine amiaza sub cerul senin,
 ți-e sete, ți-e foame, ți-e cald prin bluza de in
și-ți pare că eu sunt chiar râul din vale,
ce satur pofte și port în valuri răcoare.

Cu ambele brațe mă-mprăștii-n miliarde de stropi,
mă bei, mă prelingi și chipul în mine-l îngropi,
părul în unde se piaptănă și se răsfață;
Doamne, depărtarea-i cu moarte ori viață.

Din apus se prelinge norul de noapte

 să te-acopere vag doar în cântec și șoapte,

 să mai pot încă visa în dorul de tine

 că ne iubim disperat doar pe ecran de retine.