joi, 26 aprilie 2012

Eseu cu Sinele


Nu știu cum se face că unele dintre cele mai semnificative trăiri le consumăm conștientizându-le tardiv sau neconștientizându-le deloc. Iată ce mi-a fost dat să conștientizez, să trec prin filtrul meditației. Mi-a venit, nu știu cum să gândesc că sinele nostru individual viețuiește pendulând între o lume a realului, materială, implicit materialistă, hrănită prin ea însăși de concretețe și de oportunism, dirijată de voință (parțial personală, parțial naturală) și o lume a visării, a iluziilor, guvernată deci de himere si in care timpul nu are valoarea secundei, a orei, ci a succesiunii imagistice. Lumile acestea sunt populate de personaje comune, adică aparținând și unei și alteia, dar și de personaje proprii, de neregăsit nici la una, nici la cealaltă. Posibil că tentativa imposibilă de a concilia și unifica aceste lumi să fie motivația suficientă a setei de viață, a resorului ei launtric.
Mi-a fost dat să descopăr o a treia lume în care mi se extinde viețuirea: realitatea virtuală. Personajele ei sunt din lumea reală, însă se abstractizează cumva într-o lume virtuală. Aici pot căpăta un contur al dimensiunilor pierdute prin transfer, „îmbrăcate” sau „ornate” din imaginație. Sunt posibile întâlniri ale acestor personaje în lumea reală, având drept consecințe fie o rămânere definitivă în real, fie o revenire la spațiul comun virtual, fie o destrămare definitivă a oricăror raporturi. 

3 comentarii:

  1. Arcadia vă salută! Și zice că atunci când decizi o astfel de întâlnire între virtual și real trebuie să chibzuiești bine. Pentru că, de regulă, tentația ”dezvirtualizării” nu te încearcă vis a vis de personaje banale, sterpe, ci de personaje care te-au motivat cumva, prin ceva, să le ”îmbraci” să le ”ornezi”, cum spuneați, în imaginație. Relaționarea virtuală a născut, deci, niște așteptări reale.

    ”Destrămarea definitivă a oricăror raporturi viitoare” în urma unei astfel de întâlniri survine în momentul în care nu poți să suprapui omul organic peste omul abstract; când haina virtuală e prea mare pentru omul în carne și oase; când discursul virtual - hélas! - n-a revelat adevăruri și realități constitutive ale omului real.

    Poți avea însă, dacă ești norocos, surpriza să descoperi în realitate o personalitate mai complexă decât ai bănuit și te poți trezi copleșit. Și-n urmă rămâi cu ”gîndul care păstrează o aromă de sînge şi de carne pe care-o preferi de-o mie de ori unei abstracţii vide”, cum zicea pe undeva Cioran. :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc, Arcadia, comentariul mă onorează este pertinent și cred necesar celor afirmate de mine (neconcluziv). Oricum problema rămâne deschisă și cel puțin cu noi înșine „dezbaterea” poate continua.

    RăspundețiȘtergere
  3. Onoarea este de partea mea.
    Am păcătuit printr-un discurs concluziv pentru că tocmai am experimentat o întâlnire reală care m-a silit să devin lirică, după ce în urma unei alte ”dezvirtualizări” nefericite îmi propusesem să nu mai amestec niciodată lumile de care vorbeați :)

    Dezbaterea continuă, negreșit :D

    RăspundețiȘtergere