Tăcerea ta-n reliefuri de podiș
m-alunecă fără opriri la vale,
rotogol de iarbă-n amestec cu prundiș,
ghem de îndoieli, de doruri și de jale.
Mi-am rănit speranța, visul, așteptarea
în pietre de tăcere, în stânci de rugăminți,
gândurile-mi toate s-au disperat pe calea
în care tu zâmbești cu sensuri și-n tăceri te-alinți.
Privesc cu deznădejde, ascult cu încordare,
primesc sugestii ca cele ce doar Dumnezeu le dă;
ca stele verzi roiesc doar semne de-ntrebare,
în juru-mi joc de iele goale, beznei mă predă.
În culori graffiti am dat absconse nume
tăcerilor de zid ce mi le-ai scos în cale,
mi-am conturat durerea cu simboluri anume,
cu forme preaciudate în idei bizare.
Suprarealism, absurd, abstract, cubism
fac din universul tăcerilor ce-ai strâns,
un cimitir de taine ce-l ud doar cu lirism,
cu flori de stâncă-n rouă de atâta plâns.
Acest blog mi-e f.drag si va fi mereu locul meu de taina...imi regasesc sufletul in tot ce e scris si iubesc absolut totul. Multumesc!
RăspundețiȘtergereCui să pot mulțumi?...
RăspundețiȘtergerePoezia vieţii tale-mi este foarte asemănătoare...un adânc ce doare, doare!
RăspundețiȘtergere