Plouă din bolta închis vineție,
plouă și-n mine pe înfundate...
copacii se clatină într-o beție,
printre fulgere albe și tunete sparte.
Urgie-i afară, dezastru în mine,
se-neacă pământul, în suflet e-o baltă,
noaptea și ziua sunt într-o vrie,
viața și moartea pe rând se înalță.
Torente de ape, torente de gânduri
mătură tot ce iese în cale,
rămân riduri mute ce par niște șanțuri
din care-amintiri încep să se-adape.
Prin ele răsar liane coșmaruri,
se strâng ca lațul tot mai aproape de gât,
în furtună valuri surpă din maluri,
potopul e-același ca cel de-nceput.
........................................................
Soarele revine, bea nesățios din ape,
chipul tău e iarăși zâmbitor și clar:
ești soluția dilemelor de-aproape,
viața-i frumoasă când îi ești corolar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu