luni, 28 mai 2012

Lasă-mi doar cuvintele de dor


Când m-am lovit de malul stâng al vieții,
cel în care inima-mi pulsează,
n-am vrut să cred că soarele amiezii
a trecut demult, că se-nserează.

Eram sfârșit, dar somnul nu-mi venea,
aș fi tot privit în depărtări trecute,
dacă prezentul vremii mult prea rea
nu-mi fulgera și nu-mi tuna prin frunte.

Sunt obosit de-atâtea anotimpuri,
sunt răscolit de vânturi și de ploi
și sunt marcat de-atât de multe gânduri,
de sentimentele ce s-au iscat în noi.

Nu prin somn în moarte o să mă strecor,
ci treaz și liniștit m-oi cufunda în noapte
să-ți ard cuvintele rostite întru dor,
să-mi picure din ele de la tine șoapte.

Iar când pe pagini albe s-or așterne
să știi că undeva acolo, în adâncul lor,
încă mai scriu în gând poveștile eterne
în care beat de tine continui să te-ador.

2 comentarii: