joi, 14 iunie 2012

Rugă pentru cuvântul care rămâne


Cascada gândurilor mele se învolburează
trecând al nopții rece defileu
și-aștept ca-n ziua caldă ce urmează
să lase peste cer un arc de curcubeu

Ajută-mi, Doamne, rostirea și scrisul
ca din cuvinte să-ți pot desena
cerul, lumina, pământul și visul,
frumosul, iubirea și ce-ți va plăcea.

Dă gingășie, culoare și forță
cuvintelor care ți le voi șopti,
să ard prin ele ca o vie torță,
ca flacăra vieții zi după zi.

Cuvântul să-mi fie duhul din urmă,
dă-i, Doamne, adevăr și vibrații,
dincolo de viața ce-ncet mi se curmă
să lase dâre de vii respirații.

2 comentarii:

  1. De ce trebuie să existe atât de multă durere !...Om fi având şi noi,oamenii, rostul nostru...

    RăspundețiȘtergere
  2. Desigur, în toate ar fi să descoperim un rost. După orientali, rostul nostru ar fi cel de a suferi... căutând fericirea.
    Mulțumesc mult pentru atenție! :)

    RăspundețiȘtergere

poezii photo 13705172_1231808203518884_1212893254_n_zpsh9xa712a.jpg