luni, 18 iunie 2012

La limită


Izvorul a secat și totul s-a uscat,
în mintea mea doar noaptea a rămas,
durerea de-altădată mi s-a estompat,
în mine țipă totul fără glas.

Podul vechi din lemn sub mine putrezește
abisul mă absoarbe cu nesaț,
nu zăresc scânteia care izbăvește
nici în negrul urmelor de zaț.

Iar sufletul mi-e greu, absent, intolerant,
rătăcește-aiurea printre stele
și e dispus să te găsească în neant
de nu revii din visele-ți rebele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu