Trăiri efemere într-un veșnic prezent

Vârsta a treia este o lume a treia socială: potențial deosebit, posibilități limitate, expusă globalizării și iminentei pieiri. Interesul față de ea este, în fapt, un asalt asupra bogăției experienței și valorificării ei în obiective noi, ce îi sunt străine. Bătrânețea și tinerețea, mai larg, trecutul și viitorul, au discontinuități majore în prezent, acesta fiind timpul perpetuu în care ce a existat moare, ce va fi se naște. 

Prezentul, așadar, este deopotrivă crematoriu, cimitir, azil al bătrânilor - maternitate, campus al tinereții, laborator de experimentare a viitorului. Are la propriu un subsol, un sol și un cer schimbător deasupra. Este viața însăși: trăire, amintire și visare. 

Dacă ființarea este viață conștientă captivă prezentului continuu, atunci trecutul și viitorul sunt efecte ale metabolismului trăirii: expirație, dejecție, respectiv inspirație, alimentație. 

Prezentul este însăși veșnicia invadată de viață fără a o putea însă cuceri. 

Murind cred că, de fapt, ieșim dintr-o veșnicie. Că astfel ne eliberăm sau doar devenim prizonierii altei veșnicii, mă depășește.