Este un truism să afirmi „cuvintele au aproape întotdeauna rostul lor”. Dar este altceva dacă adaugi că „rostul” cuvintelor este precum vrejul de fasole din poveste, pornește din pământ și urcă până la nori și dincolo de nori, în lumea mirifică a alcătuirii și sortării cuvintelor magice din ele însele. Este nevoie să ai gânduri solide, puternice ca să poți sui pe vrejul cuvintelor până în lumea lor ideală, iar aici să-ți și asortezi gândurilor cuvinte unicat. Că ce se faci în lumea cuvintelor rarisime, dacă nu ai gânduri pe măsură, mai mult decât să aluneci de rușine cu propriul analfabetism înapoi, acolo de unde ai venit, în pământescul trivial al rostirii.
Chintesenţa presupune o îndelungă rafinare...
RăspundețiȘtergereJudecăţile de valoare sunt emise de oameni de valoare; oamenii de valoare sunt recunoscuţi de semenii lor, antum sau postum. Până atunci sunt simple emisii...
RăspundețiȘtergereEste comentariul dumneavoastră o judecată de valoare? Este o simplă emisie? Cred că ne suntem datori să emitem cu șansa de a ajunge și la judecăți de valoare...
RăspundețiȘtergereNu, categoric comentariul meu nu este o judecata de valoare!
ȘtergereDar postarea dvs. se vrea aforism, eu nu spun ca nu este, eu astept sa vad "judecata" oamenilor recunoscuti "de valoare" sau judecata timpului...
Oricum ridic o spranceana cand citesc "că ce se faci în lumea cuvintelor..."