luni, 9 iulie 2012

Anotimpul tău trecut


frunzele-n vânt au devenit păsări
păsările s-au prefăcut în pete de nori
eu îți caut vara departe prin zări
și-mi fac din dor un stol de cocori

tristețea îmi este o pală de vânt
singurătatea o vizuină de zi
durerea în noapte mi-e cânt
ce te cheamă să mai revii

tu îmi trimiți doar amintiri
ce-mi zvâcnesc în inimă surd
se-neacă-n unda curgând din priviri
mă seacă dureros și profund

frunzele au devenit păsări în vânt
păsările zboară-n tăcerea propriului cânt
tu îmi ești de-o vreme singurul gând
îmbrăcat de lacrimi dezbrăcat de cuvânt


5 comentarii:

  1. Mulțumesc, sunt încântat și flatat de aprecierile dumneavoastră!

    RăspundețiȘtergere
  2. Încă nu-mi dau seama dacă sunt versuri de catifea sau de mătase...(!?)

    RăspundețiȘtergere
  3. un cerc înfrigurat, din care n-o sa scăpăm niciodată cu mâinile goale: primi-vom darul anotimpurilor minunate, cu fiecare zbor de pasăre, cu fiecare gând transfigurat de frumusețe...

    RăspundețiȘtergere