Pâraie de timp sapă riduri adânci

Eu n-am vrut să trec, viața m-a dus,

m-a transferat vremelnic până aici

lăsând amintiri ca un roșu apus

să-mi usture ochii cu raze de bici.

N-am vrut să se-ntâmple ce s-a-ntâmplat,

viața mi-a adus mereu întâmplări

și pe tine în suflet mi te-a-mplântat

ca tăiș ce de-l scot am să pier. 

Nu am ales eu ca tu să devii

o altă speranță și dulce miraj,

culmea pe care s-ajung între vii

de pe care apoi să mă las în picaj.

Se scurge trecutul pe panta uitării,

pâraie de timp sapă riduri adânci,

se pierd printre ierburi pașii cărării,

dar încă te-aud ca un vânt printre stânci.

Cine ești tu, o clipă, un strop,

cortina ce peste mine de-acuma se lasă,

cascada de timp ce-i în față potop,

sau emisfera vieții frumoasă?

Pâraie de clipe mă scurg în abis

dar m-agăț de tine ca disperat

și te rog fă din moarte tainicul vis

cu timp împreună, nu separat.