sâmbătă, 21 iulie 2012

Pâraie de timp sapă riduri adânci


Eu n-am vrut să trec, viața m-a dus,
m-a transferat vremelnic până aici
lăsând amintiri ca un roșu apus
să-mi usture ochii cu raze de bici.

N-am vrut să se-ntâmple ce s-a-ntâmplat,
viața mi-a adus mereu întâmplări
și pe tine în suflet mi te-a-mplântat
ca tăiș ce de-l scot am să pier. 

Nu am ales eu ca tu să devii
o altă speranță și dulce miraj,
culmea pe care s-ajung între vii
de pe care apoi să mă las în picaj.

Se scurge trecutul pe panta uitării,
pâraie de timp sapă riduri adânci,
se pierd printre ierburi pașii cărării,
dar încă te-aud ca un vânt printre stânci.

Cine ești tu, o clipă, un strop,
cortina ce peste mine de-acuma se lasă,
cascada de timp ce-i în față potop,
sau emisfera vieții frumoasă?

Pâraie de clipe mă scurg în abis
dar m-agăț de tine ca disperat
și te rog fă din moarte tainicul vis
cu timp împreună, nu separat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu