luni, 10 septembrie 2012

Copacul


Copacul iubirilor noastre cu ramuri
către cer arată un spectru, o umbră,
frunzele-i cad în culorile toamnei,
azi sunt pământul și apa în undă.

N-am sevă destulă să-l fac să mai crească,
crăpată mi-e fața, ochii uscați,
copacul se roagă să regăsească
ploaia ce-ai luat-o cu anii plecați.

Dorul suflă și scutură ramuri,
trec nori de-amintiri peste el...
De-ai putea să revezi imaginea asta,
vei contempla tristețea, vei murmura un pastel.

Ți-aș culege cuvinte din buze,
aș găsi melodia ce ți-ar alcătui un surâs,
toamnele noastre ar adia nostalgie,
valea uitării va renaște de plâns.

Oare cât va mai ține și toamna aceasta,
știu, copacul n-o mai frunzi,
da'-n iarna încremenirii în trupu-mi de glastră
vreau prin verde de iarbă să reiau a iubi.

3 comentarii:

  1. offtopic:-articolul a fost preluat si propus la Blogstorming 22. pe MWB!
    http://www.mostwantedblog.org/2012/09/13/blogstorming-22/

    RăspundețiȘtergere
  2. Mă bucur pentru atenția arătată, mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Manierismul plecarii pasarilor, a trecerii prin anotimpuri cu viteza ametitoare, a frumusetii versului si a regretelor toate datorate poetului au darul de a ma dobori cu ...tîmpla-n perna. Sunt geloasa pe timp ca fura toamne, primaveri, ierni, si toate iubirile. Felicitari si reverenta Mihail Ciupercescu. Ana Marria.

    RăspundețiȘtergere