sâmbătă, 15 septembrie 2012

Ești


Ești modul în care universul îmi spune
să rezist încă pe malul vieții stâncos,
să nu mă las iar ispitit de genune,
cât exiști tu: cântec, floare, vânt răcoros.

Ești rostul pe care cândva l-am pierdut
irosit de nimicuri, în lucruri futile,
pe când totul în viață-mi părea absolut,
eu însumi etern, cu haruri divine.

Ești cea care m-ai învățat, deși nu mi-ai spus,
că viața-i un vis ce oricând se poate sfârși,
că astăzi durează doar pân' la apus,
iar mâine există doar dacă ai ce iubi.

Ce sens ar mai avea simțirile toate
de nu le pui la-ncercare iubind;
cuvinte multe răsună, da' -s goale,
dacă tu nu ești să le faci clocotind.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu