Singuratic

Mi-s zilele-atârnând ca zdrențe dintr-o viață

ce-am sfâșiat-o toată zbătându-mă-n zadar;

le suflă încă timpul și totuși se agață

de amintirea ștearsă când eram hoinar.

Sunt ca un duh din Shakespeare

ce-și bântuie regatul cu teama de-a muri

încercând din taine să beau și să respir

esența tălmăcirii de-a fi sau a nu fi.  

Mi-s nopțile cu luna ascunsă în visare,

în amintiri ce plouă molcom dintr-un nor

și nu mai știu de ești o simplă arătate

sau dacă așa e chipul celui mai aprig dor.

Sunt personaj secund din drama omenirii,

colaterală umbră a celor care sunt,

florile-mi rănesc cuvintele cu spinii,

sufletul de sus mă mișcă pe pământ.