vineri, 30 noiembrie 2012

Amintire de iarnă


Îmi amintesc: era şi-atuncea iarnă,
eram copil ne-astâmpărat dar bun...
Zăpada albă se-aşternuse toată
şi-l aşteptam curios pe Moş Crăciun.

Prin neaua sclipitoare-a dimineţii
mergeam copii voioşi la săniat,
iar seara voiniceşte înfruntam nămeţii
la colindat, aiurea, aşa, prin sat.

Ni se părea că lumea e ideală,
că nu-s războaie, intrigi şi trădări
numai în basme şi-n cărţile de şcoală,
sau doar departe, peste mări şi ţări.

Credeam că veşnic vom fi numai tineri
şi că cei dragi vor fi mereu cu noi...
Că Moşul ştie dac-am fost nesinceri
şi dacă merităm iar lucruri noi.

Şi nu simţeam că fiecare an ce trece,
mă trece şi pe mine şi-ntr-o zi,
o vreme ca şi asta, rece,
mă va-ntrista, căci clipele târzii

refac trecutul mort în mintea noastră,
îl colorează şi ne şoptesc încet:
Copilăria ta s-a dus, albastră,
şi a lăsat în golu-i un regret,

un gust amar al clipelor pierdute,
un maldăr de-amintiri fără sfârşit,
cu ierni frumoase, case vătuite
şi-un Moş Crăciun venind la asfinţit.

Un comentariu:

  1. Frumos curge versul aici..Vă invit în cenaclul Amprente Literare link: http://amprenteliterare.ning.com/
    Seară bună!

    RăspundețiȘtergere

poezii photo 13705172_1231808203518884_1212893254_n_zpsh9xa712a.jpg