Îmi amintesc: era şi-atuncea iarnă,eram copil ne-astâmpărat dar bun...Zăpada albă se-aşternuse toatăşi-l aşteptam curios pe Moş Crăciun.Prin neaua sclipitoare-a dimineţiimergeam copii voioşi la săniat,iar seara voiniceşte înfruntam nămeţiila colindat, aiurea, aşa, prin sat.Ni se părea că lumea e ideală,că nu-s războaie, intrigi şi trădărinumai în basme şi-n cărţile de şcoală,sau doar departe, peste mări şi ţări.Credeam că veşnic vom fi numai tinerişi că cei dragi vor fi mereu cu noi...Că Moşul ştie dac-am fost nesincerişi dacă merităm iar lucruri noi.Şi nu simţeam că fiecare an ce trece,mă trece şi pe mine şi-ntr-o zi,o vreme ca şi asta, rece,mă va-ntrista, căci clipele târziirefac trecutul mort în mintea noastră,îl colorează şi ne şoptesc încet:Copilăria ta s-a dus, albastră,şi a lăsat în golu-i un regret,un gust amar al clipelor pierdute,un maldăr de-amintiri fără sfârşit,cu ierni frumoase, case vătuiteşi-un Moş Crăciun venind la asfinţit.
vineri, 30 noiembrie 2012
Amintire de iarnă
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Frumos curge versul aici..Vă invit în cenaclul Amprente Literare link: http://amprenteliterare.ning.com/
RăspundețiȘtergereSeară bună!