miercuri, 19 decembrie 2012

Poem pentru mine însumi


Cui să mai spun noapte bună
cui să-i mai spun bun găsit
tăceri și uitări se adună
gândul cu noi a murit

Din groapa comună iubirea
cu leșul ei rece-otrăvit
trimite în noi nedormirea
fantoma din visul strivit

Tu crezi că-s eu plin de vină
eu nu ştiu unde-am greșit
când moartea este să vină
nu-ntreabă cum am iubit

Stafii încă vii devenirăm
pe poteci paralele-ntre noi
cu pași rătăciți delirăm
călcând în gropi cu noroi

Nu știm limanul spre care
priviri în gol aruncăm
nici calea de-acum oarecare
ce-n sens opus o urmăm

Sufletul gol, mintea hoinară
mai așteaptă să vină ecou
de cum am fost odinioară
dincolo de-al iubirii cavou

Râsul și privirea s-au stins
fumegă și miros a trecut
mâna din mână lin s-a prelins
dar am tăcut ș-a durut

Gânduri tandre de iubire
în mine zac, s-or asfixia
că nu găsesc rost de pornire
către oricine altcineva

Mă întorc în mine însumi
îmi pun cu grijă doru-n piept
și mă întreb în zeci de gânduri
de ce sunt trist dar nu regret

Tăceri și uitări se adună 
gândul cu noi a murit 
cui să mai spun noapte bună
cui să-i mai spun bun găsit

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu