Poem pentru mine însumi

Cui să mai spun noapte bună

cui să-i mai spun bun găsit

tăceri și uitări se adună

gândul cu noi a murit

Din groapa comună iubirea

cu leșul ei rece-otrăvit

trimite în noi nedormirea

fantoma din visul strivit

Tu crezi că-s eu plin de vină

eu nu ştiu unde-am greșit

când moartea este să vină

nu-ntreabă cum am iubit

Stafii încă vii devenirăm

pe poteci paralele-ntre noi

cu pași rătăciți delirăm

călcând în gropi cu noroi

Nu știm limanul spre care

priviri în gol aruncăm

nici calea de-acum oarecare

ce-n sens opus o urmăm

Sufletul gol, mintea hoinară

mai așteaptă să vină ecou

de cum am fost odinioară

dincolo de-al iubirii cavou

Râsul și privirea s-au stins

fumegă și miros a trecut

mâna din mână lin s-a prelins

dar am tăcut ș-a durut

Gânduri tandre de iubire
în mine zac, s-or asfixia
că nu găsesc rost de pornire
către oricine altcineva

Mă întorc în mine însumi
îmi pun cu grijă doru-n piept
și mă întreb în zeci de gânduri
de ce sunt trist dar nu regret

Tăceri și uitări se adună 
gândul cu noi a murit 
cui să mai spun noapte bună
cui să-i mai spun bun găsit